00000006pm 1080047, PM6

Blocul Alternativa a organizat pe 17 iunie un protest la Comisia Electorală Centrală (CEC) față de proiectul Regulamentului privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale. Formațiunea susține că în document au fost introduse două prevederi care are avea drept scop împiedicarea candidării sale la alegerile parlamentare din această toamnă. Președinta

Biroul politici de reintegrare a venit cu o reacție după ce autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au recunoscut că situația economică a regiunii transnistrene se află în stare critică. Într-un comentariu pentru NM, Biroul a declarat că a propus administrației de facto din stânga Nistrului ajutor pentru populația regiunii, însă

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!Subiectele ediției: — Criză în stânga Nistrului: toate resursele, epuizate— Taxa sanitară: PAS cere demisia secretarului CMC— În urma incidentului cu copilul: PSRM cere demisia ministrului de interne— Produse pentru ochi, ten și păr, considerate periculoase, retrase din

Majoritatea moldovenilor preferă rețelele sociale ca principală sursă de informare, urmate de televiziuni și site-uri de știri – arată cel mai recent studiu de audiență a mass-media din Republica Moldova, prezentat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) pe 17 iunie. La polul opus, 28,6% dintre respondenți spun că nu au

Serghei Bulicanu, care a pierdut la limită la Boldurești în fața lui Ciochină, a depus o nouă contestație la CEC. De această dată, a solicitat anularea deciziei Consiliului electoral al circumscripției electorale Boldurești, care pe 10 iunie a validat alegerile. El a declarat că au avut loc încălcări „care au

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, împreună cu președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, au anunțat pe 17 iunie că Guvernul va acorda, în acest an, câte 1 000 de lei pentru elevii de până la clasa a IX-a, destinați pregătirii pentru noul

Pe 17 iunie 2025, la Cahul, a fost inaugurat oficial noul Inotek – EU Innovation Centre Cahul, cel mai mare centru de inovare, educație și antreprenoriat din sudul Moldovei. Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt, reprezentanți ai Uniunii Europene, Suediei, autorități publice centrale și locale, lideri din mediul academic

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a convocat pe 17 iunie în ședință așa-zisul guvern și sovietul suprem de la Tiraspol. Autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului au confirmat că situația economică este critică: rezervele regiunii au fost epuizate, iar executarea „bugetului” a devenit imposibilă „din cauza crizei energetice

Moldovagaz – companie fiică a concernului rus Gazprom – are un nou consiliu de administrație. Membrii, desemnați în urma concursului organizat în 2024 și aprobați de consiliul de observatori pe 9 iunie, curent, au fost prezentați astăzi de ministrul Energiei Dorin Junghietu. Astfel, din partea Republicii Moldova au fost numiți

Partidul Social Democrat European (PSDE) o acuză pe președinta Maia Sandu că ar fi încălcat principiul constituțional al neutralității politice, implicându-se direct în selectarea candidaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit PSDE, sprijinul deschis acordat partidului de guvernare ar reprezenta „o abatere gravă”, motiv

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x
OSZAR »