Alegeri parlamentare 2025: ÎNCEPE înregistrarea pentru votul prin corespondență pentru moldovenii din 10 țări

Cetățenii Republicii Moldova care, în perioada votării, se vor afla în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia sau Noua Zeelandă se pot înregistra pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din septembrie. Înregistrarea, disponibilă începând cu 3 iunie și până la jumătatea lunii august, este obligatorie pentru cei care intenționează să voteze din străinătate folosind servicii poștale/de curierat. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), înregistrările din anul 2024 nu mai sunt valabile.

Comisia Electorală Centrală a anunțat că, începând cu 3 iunie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care, în perioada votării, se vor afla pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Norvegiei, Suediei, Finlandei, Islandei, Japoniei, Coreei de Sud, Australiei sau Noii Zeelande se pot înregistra pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

„Înregistrarea pentru votul prin corespondență este o procedură obligatorie prin care alegătorul îşi exprimă intenția de a vota în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale/de curierat. Scopul procedurii este de a stabili numărul de alegători care optează pentru această metodă alternativă de vot și de a întocmi listele electorale pentru votul prin corespondență”, au precizat reprezentanții CEC.

Potrivit Comisiei, alegătorul care dorește să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze: adresa poştală completă la care solicită să fie trimis prin poștă plicul cu materiale pentru votare; datele de contact  – adresa de e-mail şi numărul de telefon; fotografia cu faţa sa efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot: paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova (inclusiv cu termen de valabilitate expirat), buletinul sau cartea de identitate a cetăţeanului Republicii Moldova.

Instituția electorală a menționat că procesul de înregistrare se realizează online, prin intermediul paginii web oficiale alegator.md, administrată de către Comisia Electorală Centrală, ori pe linkul direct inregistrare.cec.md.

„Comisia atrage atenția că înregistrările anterioare pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din anul 2024 nu mai sunt valabile. Pentru a putea vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, alegătorul trebuie să se înregistreze din nou. Perioada de înregistrare se va încheia la data de 14 august 2025”, au subliniat reprezentanții CEC.

***

Votul prin corespondență a fost testat în premieră la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024. Legea care a reglementat această etapă pilot a fost adoptată pe 26 aprilie 2024, în ciuda criticilor venite din partea opoziției, care a contestat-o la Curtea Constituțională, invocând faptul că ar fi discriminatorie, întrucât se aplică doar în anumite state.

Pentru prima etapă de implementare, au fost selectate următoarele țări: SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda – alese pe baza unor criterii precum distanțele mari față de secțiile de votare, lipsa infrastructurii consulare, absența unor servicii poștale funcționale și experiența anterioară în organizarea votului la distanță. În anul 2025, lista țărilor eligibile pentru votul prin corespondență a fost extinsă, fiind adăugate Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Japonia și Australia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Eugen Doga, condus pe ultimul drum
— Nemerenco, despre decesul de la spital din Hîncești: cereți explicații de la ei
— Tragedie în raionul Hîncești: o fetiță, ucisă de câinele familiei
— UE și Moldova se pregătesc să evite noi crize energetice
— Aeroportul Mărculești va trece în gestiunea Aeroportului Chișinău
— Chișinăul respinge acuzațiile Tiraspolului privind un presupus incident armat
— Incendiul de la Durlești: au fost deschise două cauze penale
— 30 de americani din Corpul Păcii au venit în Moldova
— Cernăuțeanu, despre statistica infracțiunilor: sectorul Buiucani nu e atât de periculos
— Anabolizante ascunse în cutii cu cereale
— Un elicopter ucrainean a aterizat de urgență în raionul Călărași
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

OSZAR »