ipn.md

Cine i-a cumpărat bilet spre Istanbul Evgheniei Guțul? Declarațiile procurorului de caz

Biletul spre Istanbul al bașcanei Evghenia Guțul a fost cumpărat de doi cetățeni ai Rusiei, prin intermediul unei organizații. Era vorba despre un bilet tur-retur. Organizația vizată achiziționase anterior bilete și pentru alte persoane cu statut de învinuit în dosarul penal în care figurează Guțul. Informațiile au fost comunicate pe 31 martie de procurorul de caz Ghenadie Epure. Acesta a adăugat că biletele au fost cumpărate „la scurt timp” după încheierea ședinței de judecată în care au fost prezentate probele acuzării în dosarul Evgheniei Guțul și al unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”. Procurorul a precizat că, deși s-a anunțat că Guțul urma să participe la o conferință la Istanbul, s-a constatat că „un asemenea eveniment nu urma să aibă loc”.

Procurorul de caz Ghenadie Epure a fost întrebat de jurnaliști care era scopul vizitei Evgheniei Guțul la Istanbul, destinație la care nu a mai ajuns pe 25 martie, fiind reținută pe aeroportul din Chișinău. „Din informațiile pe care le-am primit era vorba de o conferință însă, conform datelor, informațiilor și documentelor, un asemenea eveniment nu urma să aibă loc. Actele care au fost prezentate prezintă dubii serioase că sunt false”, a comunicat Ghenadie Epure.

Conform procurorului, biletele pentru Evghenia Guțul au fost cumpărate de o organizație. Aceasta nu i-a achiziționat bilete doar bașcanei, ci și altor persoane cu statut de învinuit în dosarul penal. „Respectiv, toate acestea împreună au trezit dubii serioase că există riscuri justificative de părăsire a țării”, a menționat Ghenadie Epure.

Mai exact, potrivit lui Ghenadie Epure, biletele pentru Guțul au fost cumpărate de „doi cetățeni străini, ai Federației Ruse, locuitori ai orașului Moscova”. Întrebat dacă aceștia au vreo legătură cu Ilan Șor, procurorul a răspuns: „La această etapă nu vă pot spune dacă au vreo legătură, dar țin să menționez că compania prin care au fost procurate biletele… prin intermediul acestei companii s-a procurat anterior bilete și altor persoane cu statut de învinuit din aceeași cauză penală în care figurează doamna Guțul”.

Întrebat la ce oră au fost procurate biletele, tur-retur, și la câte ore după ce a finalizată ședința de judecată cu prezentarea probelor, procurorul de caz Ghenadie Epure a răspuns: „La scurt timp. Deci, noi am finalizat până la masă prezentarea probelor și la ora 12:58 de minute a fost procurat biletul tur-retur”.

Conform procurorului, care a făcut referire la datele Serviciului de Informații și Securitate, pe 25 martie „a fost o tentativă sau o încercare a doamnei Guțul Evghenia de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a nu se mai întoarce înapoi”.

***

Amintim, pe 25 martie, Procuratura Anticorupție anunța că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, în comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat. Procuratura Anticorupție preciza că, în continuare, urmează să fie examinate probele apărării.

În seara zilei de 25 martie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat despre reținerea bașcanului pe direcția de ieșire a Aeroportului din Chișinău. Guțul intenționa să ajungă la Istanbul „pentru chestiuni de serviciu” – menționa canalul de Telegram „Sputnik Молдова 2.0”, iar informația a fost distribuită inclusiv de deputata Marina Tauber, membră a echipei politicianului fugar Ilan Șor.

Pe 26 martie, reprezentanții CNA au raportat că Guțul a fost reținută „într-un dosar de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații”.

Pe 28 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea Evgheniei Guțul în arest preventiv pentru 20 de zile, în dosarul privind gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații. Pe 1 aprilie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, va decide dacă Guțul va fi plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „Șor”. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Pe bicicletă, de la Iași la Chișinău și înapoi: acțiunea unor cicliști amatori, la care s-au alăturat polițiști din R. Moldova și România VIDEO

În aceste zile, 100 de cicliști amatori pedalează din Iași până la Chișinău și înapoi, într-o tură simbolică pentru a promova mersul pe bicicletă ca mod alternativ de transport și responsabilizarea tuturor celor care aleg deplasarea pe două roți. La eveniment s-au alăturat și polițiști din Republica Moldova și România.

Poliția Republicii Moldova a anunțat că, în aceste zile, 100 de cicliști amatori pedalează din România până la Chișinău și înapoi, într-o tură simbolică care promovează mersul pe bicicletă ca mod alternativ de transport, dar și responsabilizarea tuturor celor care aleg deplasarea pe două roți.

„În acest context, s-au alăturat și colegii noștri din cadrul Inspectoratului de Securitate Publică a IGP și împreună am arătat că, dincolo de granițe, siguranța și educația rutieră sunt obiective comune. (…) Prezența colegilor polițiști pe bicicletă are scopul de a contribui la reducerea numărului de accidente rutiere în rândul bicicliștilor, prin vizibilitate crescută și conștientizare publică, dar și colaborarea între instituții și întărirea relațiilor dintre polițiile din România și Republica Moldova”, au comunicat reprezentanții poliției din Republica Moldova.

Poliția Română a spus că a ales să sprijine participanții pe tot parcursul traseului, cu polițiști care pedalează peste 300 de kilometri alături de cicliștii amatori.

Conform poliției din România, organizatorul acestui eveniment este jurnalistul Lucian Mîndruță. „Este o tură de vizibilitate. Nu blocăm traficul, doar îl convingem să ne observe. Să înțeleagă că și noi avem un loc pe drum”, a comunicat Lucian Mîndruță.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

OSZAR »