Consilierul municipal din partea Partidului „ȘOR”, Valerii Klimenko, ar fi suferit un atac de cord după ce fost reținut

Consilierul municipal din partea Partidului „ȘOR”, Valerii Klimenko, ar fi suferit un atac de cord, după ce a fost scos din mulțime. Potrivit unui comunicat emis de Partidul „ȘOR” el ar fi fost agresat de forțele de ordine și transportat la Inspectoratul de Poliție. NM a contactat ofițerii de presă ai IGP, dar până la publicarea știrii încă nu am primit un răspuns. 

„Pentru a-i acorda primul ajutor, la Inspectoratul de Poliție a fost chemată o ambulanță. Deocamdată, nu se cunoaște în ce stare este alesul local”, precizează Partidul „ȘOR”.

Deputatul „ȘOR” Vadim Fotescu a declarat pentru NM că Klimenko ar fost preluat de ambulanță și că nu cunoaște mai multe detalii.

Protestatarii Partidului Șor au încercat să ajungă în Piața Marii Adunări Naționale, însă au fost împiedicați de oamenii legii. Unul din organizatorii protestului, președintele raionului Orhei Dinu Țurcanu, le-a dat un ultimatum de 5 minute polițiștilor să le permită protestatarilor să se îndrepte spre Piața Marii Adunări Naționale. În cele din urmă, s-au iscat altercații între polițiști și manifestanți, iar mai mulți organizatori ai protestului ar fi fost reținuți.

Partidul Șor organizează pe 30 octombrie un nou protest în centul capitalei, pentru a șaptea duminică consecutiv. Simpatizanții formațiunii scandează „noi suntem poporul”, „rușine”, „anticipate”, jos Maia Sandu”. Ei s-au adunat în fața Academiei de Științe a Moldovei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Renumitul compozitor Eugen Doga a fost condus pe ultimul drum pe 5 iunie. Dimineață, sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău, unde a avut loc ceremonia funerară, la care au participat sute de oameni. Ulterior, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Central din oraș, unde maestrul a fost înmormântat. Cum au decurs funeraliile, aflați în fotoreportajul NewsMaker.

Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker
Tudor Mardei / NewsMaker

Amintim că Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani.

În semn de omagiu, 5 iunie a fost decretată zi de doliu național.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

OSZAR »