Maia Sandu, după ce premierul albanez Edi Rama a câştigat un al patrulea mandat: „Aștept cu nerăbdare să te felicit personal”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe premierul albanez Edi Rama, care câştigat un al patrulea mandat fără precedent la conducerea Albaniei. Într-un mesaj publicat pe platforma X (fosta Twitter), șefa statului i-a urat succes în continuarea mandatului.

„Moldova și Albania împărtășesc un viitor european, iar eu aștept cu nerăbdare să te felicit personal la summitul Comunității Politice Europene de la Tirana”, a mai scris președinta Maia Sandu.

Prim-ministrul albanez Edi Rama, aflat la putere din 2013, şi-a asigurat un al patrulea mandat la putere – fără precedent în istoria postcomunistă a ţării – după ce Partidul său Socialist a câştigat alegerile din această duminică, au arătat rezultatele oficiale, deşi opoziţia susţine că votul a fost furat, scrie Reuters.

Dacă va fi confirmat, rezultatul i-ar oferi lui Rama o marjă confortabilă pentru a forma un guvern. De asemenea, i-ar permite să continue să lucreze pentru a-şi onora promisiunea de a aduce Albania în Uniunea Europeană până în 2030, deşi mulţi experţi spun că acest termen este prea optimist, având în vedere reformele necesare, în special în eradicarea corupţiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib pune la dispoziția investitorilor o nouă emisiune de obligațiuni, creată pentru cei care își doresc randamente stabile și o creștere durabilă a veniturilor personale. 

Noua emisiune este disponibilă pentru subscriere din 29 mai a.c pentru o perioadă de 20 de zile calendaristice și va pune la dispoziția investitorilor 7500 de obligațiuni corporative, fiecare cu o valoare nominală de 20.000 lei. Această subscriere este de clasa a VII-a cu marja de (+1.5%), iar rata cuponului constituie 6.88% în primul an. 

De ce merită să investești în obligațiunile corporative maib: 

  • Venit constant – primești lunar dobândă, direct în contul tău;
  • Alternativă eficientă de economisire – investești mai sigur și eficient, comparativ cu alte instrumente financiare tradiționale;
  • Tranzacționabile – pot fi tranzacționate ușor și rapid prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei; 
  • Flexibilitate suplimentară – pot fi utilizate și ca gaj în anumite cazuri; 
  • Accesibilitate totală – poți subscrie simplu: la orice sucursală maib, la sediul central maib park sau online cu semnătură electronică calificată. 

Obligațiunile corporative sunt disponibile pentru persoanele fizice rezidente și nerezidente din Republica Moldova. Subscrierea funcționează pe baza principiului „primul venit, primul servit”, iar în caz de suprasubscriere, maib își rezervă dreptul de a închide anticipat oferta. 

Important de știut: 

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal. 
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică disponibil pe www.maib.md
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere. 

Cu obligațiunile corporative maib, deciziile inspirate de astăzi aduc siguranță și perspective pentru ziua de mâine.

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

OSZAR »