IGPF

Mai multă siguranță la frontieră? Parcurile a două instituții de stat, completate cu 37 de automobile

Parcul auto al Poliției de Frontieră (IGPF) a fost completat cu 30 de automobile de serviciu, în timp ce alte șapte autoturisme au ajuns în dotarea Inspectoratului General pentru Migrație (IGM). Mașinile au fost donate joi, 30 noiembrie, celor două instituții de stat de către Uniunea Europeană (UE) și Misiunea OIM în Moldova.

Potrivit IGPG, noile autospeciale au fost achiziționate în cadrul proiectului „Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor Parteneriatului Estic și resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina”. Sursa citată precizează că utilizarea acestora va contribui la o mai bună mobilitate și la creșterea capacităților operaționale ale personalului din IGPF și IGM, inclusiv la sporirea securității frontierei de stat și gestionarea eficientă a fluxului de migranți.

„În această fază de intervenție, UE și OIM contribuie prin dezvoltarea capacității de mobilitate a celor doua componente ale MAI, prin dotări importante cu automobile de teren, 4×4. Aceste noi dotări ajută în munca de intervenție a autorităților pentru acordarea întregului sprijin persoanelor refugiate”, a declarat ministrul de Interne, Adrian Efros, citat de IGPF.

„Prin donația de astăzi, continuăm să oferim suport Republicii Moldova în realizarea sarcinilor sale zilnice de asigurare a securității frontierei și de gestionare a fluxului de refugiați. Aceasta va permite personalului de frontieră să lucreze în condiții mai bune, cu echipamente adaptate la cerințele de pe teren. Prin această donație reiterăm încă o dată angajamentele noastre ferme și viziunea comună în ceea ce privește consolidarea securității în regiune”, a declarat, potrivit sursei citate, ambasadorul UE în Moldova, Janis Mazeiks.

„OIM intenționează să continue să îmbunătățească colaborarea cu Ministerul Afacerilor Interne și cu agențiile sale specializate în angajamentul lor de a asigura securitatea frontierelor Republicii Moldova și de a proteja migranții afectați de criză și drepturile omului, respectând în același timp suveranitatea națională”, a declarat, la rândul său, șeful OIM Moldova, șeful OIM Moldova.

Proiectul „Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor Parteneriatului Estic și resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către OIM Moldova. Perioada de implementare este februarie 2022 – februarie 2025, având un buget de 15 milioane euro. Anterior, Poliția de Frontieră a primit alte 12 automobile în cadrul acestui proiect.

IGPF
IGPF

IGPF

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Din arest la domiciliu, Guțul felicită „din inimă poporul rus”: „Găgăuzii își păstrează simpatia sinceră față de Rusia”

După Dodon, și bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul a felicitat „din inimă” poporul rus cu ocazia Zilei Naționale. Aflată în arest la domiciliu, ea a spus că „găgăuzii își păstrează simpatia sinceră față de Rusia, în ciuda situației politice dificile”.

„Felicit din inimă poporul rus cu ocazia sărbătorii naționale – Ziua Rusiei! Această zi simbolizează forța, suveranitatea și statalitatea de secole a Federației Ruse, reflectând voința poporului de a se dezvolta independent, de unitate națională și stabilitate. Găgăuzia respectă sincer și prețuiește rolul istoric al Rusiei în destinul poporului nostru. Pentru noi, Rusia nu este doar o mare putere, ci și un popor frățesc, cu care ne leagă legături profunde spirituale, culturale și istorice”, se arată în mesajul Evgheniei Guțul.

„În ciuda situației politice dificile, a presiunilor și provocărilor externe, găgăuzii își păstrează simpatia sinceră față de Rusia, cred în puterea adevărului, dreptății și bunei vecinătăți. Fie ca Rusia să prospere! Fie ca poporul ei să trăiască în pace, în belșug, cu încredere în ziua de mâine. Fie ca prietenia dintre popoarele noastre să se întărească – pentru binele generațiilor, pentru binele dreptății și păcii”, a mai comunicat aceasta.

În prezent, Evghenia Guțul se află în arest la domiciliu. Pe 11 iunie, instanța a decis să-i prelungească arestul pentru încă 30 de zile. Avocata sa a calificat decizia drept ilegală și a declarat că intenționează să o conteste.

***

Amintim că Evghenia Guțul a fost reținută în seara de 25 martie 2025, la Aeroportul Chișinău, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Guțul intenționa să ajungă la Istanbul „pentru chestiuni de serviciu” – menționa canalul de Telegram „Sputnik Молдова 2.0”, iar informația a fost distribuită inclusiv de deputata Marina Tauber, membră a echipei politicianului fugar Ilan Șor.

De cealaltă parte, procurorul de caz Ghenadie Epure menționa că biletul spre Istanbul a fost cumpărat de doi cetățeni ai Rusiei, prin intermediul unei organizații. Era vorba despre un bilet tur-retur. Organizația vizată achiziționase anterior bilete și pentru alte persoane cu statut de învinuit în dosarul penal în care figurează Guțul. Ghenadie Epure adăuga că biletele au fost cumpărate „la scurt timp” după încheierea ședinței de judecată în care au fost prezentate probele acuzării în dosarul Evgheniei Guțul și al unei secretare din cadrul oficiului central al fostului partid „Șor”. Procurorul a precizat că, deși s-a anunțat că Guțul urma să participe la o conferință la Istanbul, s-a constatat că „un asemenea eveniment nu urma să aibă loc”.

Pe 9 aprilie, Guțul a fost transferată din penitenciar în arest la domiciliu. Acesteia i se incriminează comiterea prin complicitate a finanțării ilegale a campaniei electorale pentru alegerile la funcția de bașcan din 2023, falsificarea documentelor oficiale și a rapoartelor privind campania. Guțul neagă acuzațiile care i se aduc.

***

Evghenia Guțul a fost aleasă în funcția de bașcan în cadrul alegerilor din 14 mai 2023. Ea a câștigat scrutinul cu peste 52% din totalul de voturi. După alegeri, Guțul, dar și echipa oligarhului Ilan Șor, care au susținut-o, au fost acuzați de coruperea alegătorilor. Centrul Național Anticorupție a pornit atunci o cauză penală „pe fapte de infracțiune de corupere a alegatorilor și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale”. Guțul și Șor au negat acuzațiile aduse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

OSZAR »